Prof. univ. dr. Nicoleta Bărbuță-Mișu este profesor la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor A fost, în mandatul anterior, prorector responsabil cu managementul financiar şi strategiile administrative. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva lucruri pe care a ales să le împărtăşească cu cititorii noştri şi comunitatea academică. "Sunt un produs academic gălățean, absolventă a Facultății de Șt ...
Prof. univ. dr. ing. dr. ec. habil. Silvius Stanciu, un alt candidat dintre cei şase care ţintesc poziţia de rector al Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, este bine-cunoscut comunităţii academice din postura de prorector, în ultimul mandat responsabil de cercetare şi dezvoltare instituţională, dar şi de parteneriatul cu mediul economico-social, iar anterior, în perioada 2019-2020, responsabil de strategiile universitare, managementul calităţii şi relaţia cu studenţ ...
De peste 40 de ani sunt parte a entității numite Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Am văzut-o crescând, dezvoltându-se, suferind din pricina contextului sau erorilor manageriale, revenind de fiecare dată ca un reper de neocolit în spațiul social, cultural și economic al regiunii noastre. Fiecare etapă din viața universității gălățene a avut părți bune și mai puțin reușite și de fiecare dată am fost atent la complexitatea transformărilor iar eu, ca om, dar ...
Pe 22 aprilie, se va desfășura primul tur al alegerilor pentru funcția de rector al Universității "Dunărea de Jos" din Galați, iar șase cadre didactice universitare și-au depus candidaturile. În cele ce urmează, puteţi afla mai multe despre unul dintre candidaţi, prof. univ. dr. habil. Marian Barbu, într-un dialog despre planul managerial cu care se prezintă în fața comunității academice gălățene.- Domnule profesor Marian Barbu, de ce ați ales #RestartUDJG ca motto al cam ...
Pe 5 aprilie, la ora 14,00, s-a încheiat depunerea candidaturilor pentru funcţia de rector al Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi. Dacă, la alegerile cu rezultat nevalidat, din decembrie, s-au înfruntat, în condiţiile deja ştiute, doar doi candidaţi, prof. univ. dr. ing. Lucian Puiu Georgescu şi prof. univ. dr. ing. Cătălin Fetecău, acum s-au înscris în cursă nu mai puţin de şase persoane.  Astfel, potrivit preşedintelui Senatului UDJC, conf. univ. dr. Alexandru Nec ...

"Niciun gest pentru urnirea căruței alegerilor la Universitate"

Miercuri, 28 Februarie 2024 14:44 | Publicat în EDUCAŢIE
Reacţie privind declaraţiile fostului rector de la contracandidatul său Saga alegerilor de la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi continuă, fără să existe, cel puţin deocamdată, un nou calendar al scrutinului care să aducă în final liniştea în comunitatea academică. În urma unor declaraţii făcute, într-un interviu televizat la DCNews, de prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu - pe care le-am preluat parţial în articolul "Care-i miza scandalului din Universitate ...

Care-i miza scandalului din Universitate

Sâmbătă, 24 Februarie 2024 00:01 | Publicat în EDITORIAL
La Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, scandalul neconfirmării în funcţie a rectorului ales, prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, în urma unui control de la Ministerul Educaţiei, continuă. După ce mandatul rectorului Georgescu s-a încheiat, la cererea ministerului, Senatul universitar a desemnat-o drept interimar pe prof. univ. dr. ing. habil. Laura Daniela Buruiană, ştire întâmpinată cu extrem de mult interes de comunitatea academică din Galaţi.Aceasta are însă ...
Saga alegerilor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” Galați continuă. După ce rectorul instituției a susținut o conferință de presă miercuri, 31 ianuarie, acuzând-o pe Ligia Deca, ministrul Educației, de abuz și imixtiune politică în activitatea unei instituții cu autonomie universitară, în urma ordinului care invalidează rezultatul alegerilor, contracandidatul său, prof. univ. dr. ing Cătălin Fetecău, și-a făcut public propriul punct de vedere. Între timp, ...
În urma conferinței de presă susținute miercuri, 31 ianuarie, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, de către rectorul instituției, prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, subiectul fiind invalidarea alegerilor de către Ministerul Educației, contracandidatul său în respectiva cursă pentru rectorat, prof. univ. dr. ing. Cătălin Fetecău, a promis că va reveni cu un punct de vedere asupra aspectelor menționate public. Iată-l, în cele ce urmează.  ”Țin să pr ...
Marți, 14 noiembrie, ultima zi de depunere a candidaturilor pentru funcția de rector al Universității „Dunărea de Jos”, s-a încheiat fără surprize. Așa cum ne așteptam, s-au înscris în cursă actualul rector, prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, și actualul președinte al Senatului Universității, prof. univ. dr. ing. Cătălin Fetecău. Ambii candidați și-au făcut publice intențiile pe o rețea de socializare, iar informația privind depunerea candidaturilor ne-a f ...