Boc: Guvernul a pierdut o bătălie, dar nu şi războiul

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul a pierdut o bătălie, dar nu şi războiul, a declarat, marţi, premierul Emil Boc, după căderea Guvernului în urma moţiunii de cenzură.

El a precizat că Guvernul actual îşi va continua activitatea până la momentul depunerii jurământului de către un nou Cabinet.

" Viaţa merge înainte, ne vom continua activitatea până când un nou Guvern va depune jurământul. Este o onoare pentru un Guvern să cadă încercând să promoveze o lege a pensiilor care elimină privilegiile. Pensiile speciale rămân, dar nu pentru mult timp, pentru că valul reformei a fost pornit. Este ultima zvâcnire a PSD şi PNL pentru a-şi apăra privilegiile", a spus Boc.

Premierul a arătat totodată că responsabilitatea instabilităţii politice revine liderilor PNL şi PSD, Crin Antonescu şi Mircea Geoană.

Boc a asigurat că actualul Guvern va continua să îşi respecte toate angajamentele interne şi internaţionale.

Şeful Guvernului a urmărit ultima parte a votului asupra moţiunii din biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, alături de alţi lideri PDL.

Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi UDMR a fost adoptată, marţi, astfel că, potrivit Constituţiei, Guvernul Boc se consideră demis, fiind prima dată în perioada postrevoluţionară când o astfel de moţiune trece în Parlament.

Citit 958 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.