La Permise şi Înmatriculări se va lucra luni

La Permise şi Înmatriculări se va lucra luni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Chiar dacă luni, 30 aprilie, este declarată zi nelucrătoare pentru sectorul public, cei mai mulţi dintre bugetari fiind în minivacanţa de 1 mai, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor se va lucra.

Prefectura Galaţi a anunţat că serviciul va avea program normal de lucru, „urmând să desfăşoare toate activităţile specifice, inclusiv prelucrarea dosarelor de înmatriculare şi probele examenului pentru permisul de conducere, potrivit programărilor”.

În schimb, lucrătorii Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple nu vor lucra pe 30 aprilie, dar vor avea program normal de lucru sâmbătă, 5 mai.

Nici Instituţia Prefectului nu va avea luni program cu publicul, urmând ca recuperarea orelor de muncă să se facă prin prelungirea corespunzătoare programului zilnic, până pe 11 mai.

Citit 2152 ori Ultima modificare Vineri, 27 Aprilie 2018 17:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.