Toate drumurile din judeţul Galaţi rămân închise până la ora 18

Toate drumurile din judeţul Galaţi rămân închise până la ora 18
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Comandamentul de iarnă a prelungit, miercuri, cu încă 6 ore, restricţia de circulaţie pe toate drumurile din judeţul Galaţi - naţionale, judeţene şi comunale -, restricţie aplicată de marţi, de la ora 22.

"Având în vedere condiţiile meteorologice nefavorabile de pe raza judeţului, din ordinul prefectului, măsura de restricţionare a traficului rutier pe raza judeţului se prelungeşte până la ora 18. În acest interval de timp, va fi permis doar accesul echipelor de intervenţie pe drumurile naţionale, judeţene şi comunale. Toate persoanele aflate deja în trafic vor primi sprijin pentru a ajunge în localităţile de domiciliu", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, subcomisarul Cristina Tatulici.

Drumurile naţionale, judeţene şi comunale din judeţul Galaţi au fost închise marţi seară, la ora 22, la ordinul Comandamentului de iarnă de la Galaţi. Iniţial, restricţia de circulaţie a fost valabilă până miercuri dimineaţă, la ora 06.00, după care a fost prelungită cu 6 ore, până la ora 12.

La ieşirile din municipiile Galaţi şi Tecuci, din oraşele Bereşti şi Târgu Bujor şi din cele 60 de comune ale judeţului se află echipaje de Poliţie, care îndrumă şoferii să nu părăsească localităţile pentru a nu rămâne blocaţi pe drum şi pentru a permite efectuarea lucrărilor de deszăpezire.

În cursul nopţii de marţi spre miercuri, sute de şoferi au rămas blocaţi în trafic în mai multe puncte ale judeţului. Cea mai gravă situaţie este semnalată pe DN 25 Galaţi - Tecuci, în dreptul satului Vameş, din comuna Piscu, unde s-au format coloane de maşini pe ambele sensuri de mers după ce mai multe TIR-uri neechipate pentru iarnă au derapat.

Oamenii au stat toată noaptea cu motorul pornit, ca să nu îngheţe, şi au epuizat rezervele de combustibil. Prefectul judeţului Galaţi, Cosmin Păun, a declarat, miercuri dimineaţă, că le-a trimis motorină, mâncare şi apă, însă cei blocaţi spun că nu au primit nimic.

Disperaţi, mulţi dintre ei şi-au abandonat autoturismele şi s-au dus, pe jos, în halta din satul Vameş, pentru a lua trenul până acasă. Alţii au făcut cale întoarsă cu tot cu maşinile, pe câmp, până în comuna Tudor Vladimirescu, unde se urcă în tren.

Blocaje sunt, însă, pe toate drumurile naţionale şi judeţene din Galaţi, din cauza zăpezii de pe carosabil şi a incidentelor rutiere provocate de autovehiculele de mare tonaj neechipate pentru iarnă. Potrivit Prefecturii, Administraţia Drumurilor Naţionale acţionează cu 15 utilaje de deszăpezire, iar Serviciul Drumuri Judeţene acţionează cu alte 14 utilaje.

Citit 1747 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.