Viteza ucide! Un tânăr a murit după ce s-a răsturnat cu maşina
Foto: Foto: GSDG

Viteza ucide! Un tânăr a murit după ce s-a răsturnat cu maşina
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Accident extrem de grav astăzi dimineaţă, pe DJ 251, între Pechea şi Costache Negri! Un tânăr de numai 24 de ani, din Pechea, aflat la volanul unei maşini, şi-a pierdut viaţa după ce autoturismul cu care abia ieşise din localitatea de domiciliu s-a răsturnat în afara carosabilului. Potrivit primelor concluzii, cauza accidentului ar fi fost neadaptarea vitezei într-o curbă. 

"Conducătorul auto nu a adaptat viteza într-o curbă la stânga, pierzând controlul volanului şi ajungând într-un şanţ de pe partea dreaptă a sensului de mers. Autoturismul s-a răsturnat în afara carosabilului. În urma impactului, conducătorul auto a decedat", a precizat cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. 

Trupul neînsufleţit al tânărului şofer a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie. Deocamdată, poliţiştii nu ştiu dacă acesta se afla sub influenţa alcoolului. Ei au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Citit 18035 ori Ultima modificare Luni, 06 Mai 2019 10:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.