Trafic închis pe breteaua ocolitoare de la Elice (FOTO)
Foto: Iulia Kelt

Trafic închis pe breteaua ocolitoare de la Elice (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

„Iarăşi groapă?!”, acesta a fost primul gând al gălăţenilor care au descoperit, ieri, că traficul auto fusese din nou închis pe breteaua ocolitoare de la Elice. Din fericire, n-a fost vorba despre o groapă, ci de prevenirea formării ei!

Circulaţia auto pe breteaua ocolitoare de la Elice a fost din nou restricţionată, ieri, la prânz, după cum au putut constata şoferii care au avut drum prin această zonă. La faţa locului, carosabilul străzii fusese decopertat şi mai multe utilaje şi o echipă de muncitori ai Apă Canal săpau de zor. 

Imaginea reamintea extrem de bine situaţia petrecută anul trecut, la începutul lunii mai, când zona respectivă fusese afectată de o ditamai groapa, în jurul ei fiind tasat terenul. La acel moment, „diagnosticul” pus de Apă Canal a fost o acumulare de apă pluvială care, în timp, a dus la tasarea terenului. Şi pentru că unul dintre cele două racorduri de la gurile de scurgere avea un grad avansat de uzură, a fost schimbat. 

N-a fost groapă!

Revenind la situaţia de ieri, potrivit Apă Canal, intervenţia nu a fost efectuată ca urmare a unei surpări în zonă, ci a unei denivelări a carosabilului, a făcut parte, susţine operatorul, din lucrările de mentenanţă la sistemul de canalizare. În cadrul intervenţiei nu s-au găsit pierderi de apă. „Se lucrează la redimensionarea racordului gurii de scurgere a apei pluviale pentru a preveni stagnarea apei în cazul ploilor abundente şi posibile infiltraţii în terenul de fundaţie. Intervenţia se va finaliza în cursul acestei zile şi se va încerca să se şi asfalteze cât mai repede. Evităm să lăsăm zonele decopertate, ca să nu se infiltreze apa meteo”, ne-a explicat Cornelia Arnăutu, purtătorul de cuvânt al Apă Canal.

Citit 2291 ori Ultima modificare Luni, 08 Iulie 2019 18:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.