Mărţişoarele speranţei

Mărţişoarele speranţei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cei 7.300 de lei adunaţi în urma Campaniei „Mărţisor Inimă de Copil 2010” vor asigura continuarea activităţii atelierului şi a serviciului de integrare socio-profesională, ce oferă sprijin tinerilor cu nevoi speciale *

Comunitatea gălăţeană nu a rămas indiferentă la Campania “Mărţisor Inimă de Copil 2010”.

Mulţumită gălăţenilor cu suflet mare, acţiunea Fundaţiei „Inimă de Copil” din Galaţi de vânzare de mărţişoare, felicitări şi bijuterii şi accesorii realizate manual de către tinerii cu nevoi speciale, personalul şi voluntarii Fundaţiei a fost un succes.

Cu generozitate, Banca Comercială Română s-a alăturat acestei cauze, şi au fost organizate standuri în cadrul Târgului de Mărţisoare Artizan Expo din incinta Galeriei REAL, la Colegiul Naţional “Mihail Kogălniceanu”, Liceul Teoretic “Emil Racoviţă” şi la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”.

Accesoriile şi mărţişoarele făurite în atelierul de art-terapie de către tineri cu nevoi speciale, al Fundaţiei „Inimă de Copil” au fost expuse în incinta Companiei Wind River, ING Asigurari, Loteria Romana şi Allianz Tiriac Asigurări.

Asociaţia Medicilor Veterinari Galaţi a ales să ofere colaboratoarelor mărţişoarele făurite de „Inimă de Copil”, iar DAMEN Galaţi a dăruit angajatelor vaze pictate manual în atelierul de art-terapie al Fundaţiei.

„Ne-am bucurat de sprijinul a nouă voluntari în realizarea produselor în atelier şi de implicarea altor 50 de voluntari în activităţile de la standuri şi din licee”.

„În urma campaniei, suma strânsă a fost de 7.300 de lei, fonduri ce vor asigura continuarea activităţii atelierului şi a serviciului de integrare socio-profesională din care acesta face parte, ce oferă sprijin tinerilor cu nevoi speciale”.

„Astfel, ˝Inimă de Copil˝ ajută 58 de tineri cu burse pentru continuarea şcolii şi cursuri de calificare, prin grupuri de suport şi întâlniri periodice îi pregătesc pentru căutarea şi păstrarea unui loc de muncă, pentru a trăi independent, a-şi păstra sănătatea şi a fi responsabili”.

„Mulţumim pentru sprijin şi disponibilitate colaboratorilor din companii şi bănci, şi voluntarilor”.

„Vrem, de asemenea, să adresam o mulţumire specială fiecărui gălăţean care a ales ca, în această primăvară, pe lângă bucuria oferită unei doamne sau domnişoare din viaţa lui, să investească şi în a schimba în mai bine viaţa unor tineri care au nevoie de ajutor”, ne-a transmis, în numele Fundaţiei „Inimă de Copil”,  Anca-Aurora Chiosea, responsabil comunicare.

Citit 646 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.