Vom avea pod peste Dunăre, dar nu şi căi de acces către el

Vom avea pod peste Dunăre, dar nu şi căi de acces către el
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

„Lucrările impresionante ale podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, construit de asocierea italiano-japoneză Astaldi-IHI, avansează într-un ritm foarte bun, însă noi întârzieri birocratice în autorizarea lucrărilor pentru drumurile de acces la pod vor transforma în 2022 această lucrare de 2 miliarde de lei în (probabil) cel mai rușinos muzeu din istorie”, trage semnalul de alarmă Asociația Pro Infrastructură. Printr-un mesaj postat pe reţelele de socializare, Asociaţia cere Guvernului să deblocheze situația autorizației de construire pentru drumurile de legătură în cel mai scurt timp.

„La cele două turnuri principale ale podului se lucrează 24/24 7/7, ele urcând zilnic cu peste doi metri. Până la finalul anului se va atinge cota finală, urmând în 2021 ca japonezii de la IHI să înceapă o altă etapă extrem de spectaculoasă: suspendarea cablurilor pe care se va sprijini tablierul metalic. În paralel, în șantierul naval VARD Brăila italienii de la Fincantieri asamblează cele 86 elemente ce vor constitui tablierul metalic al acestui pod. În afara celor două turnuri se mai execută lucrări la cele două blocuri de ancoraj ale podului și la viaductele de acces, acolo unde există autorizație de construire”, afirmă Asociaţia Pro Infrastructură într-o amănunţită radiografie.

„În schimb, drumurile de legătură de la pod spre Brăila, Jijila și Măcin ce totalizează peste 20 de km nu sunt autorizate nici până astăzi, deși contractul este semnat din ianuarie 2018. Decizia pentru exproprierile suplimentare încă nu a fost emisă, iar procedura de revizuire a acordului de mediu se prelungește nepermis de mult. Autorizarea lucrărilor abia la primăvară va împinge finalizarea lucrărilor de drum în anul 2023 și transformarea podului într-un muzeu de 2 miliarde de lei”, afirmă Asociaţia Pro Infrastructură.

Citit 3223 ori Ultima modificare Joi, 29 Octombrie 2020 22:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.