COVID-19. Noi cazuri de infectare la Galați

COVID-19. Noi cazuri de infectare la Galați
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Patru persoane din cele aproape 600 testate au fost confirmate pozitiv, conform celei mai recente raportări la 24 de ore, dată publicității de autorități. Galațiul vine din nou cu încă 14 decese, raportate abia vineri, 25 iunie 2021.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 580 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, patru au fost declarați purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi ajunge astfel de 27.644. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, trei persoane au fost reconfirmate.

Din fericire, nici ziua de vineri nu a mai a adus decese în rândul pacienţilor aflaţi în stare gravă, însă numărul victimelor COVID-19 din Galați a sărit la 945, după ce la Ministerul Sănătății au fost raportate încă 14 decese survenite anterior datei de 25 iunie 2021, dar comunicate abia acum de Direcția de Sănătate Publică Galați.

Tot vineri, 25 iunie, trei pacienți au primit vestea bună a testului negativ, care i-a făcut automat vindecați şi le-a permis externarea din spital. În total, 26.683 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate.

Vineri, 25 iunie, în carantină la domiciliu se aflau 435 de persoane. În izolare la domiciliu se aflau patru persoane și în carantină instituționalizată nu se mai regăsea niciun gălățean, conform aceleiași raportări. În izolare instituționalizată se mai aflau 20 de bolnavi de COVID-19.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 158.316 teste.

Citit 1687 ori Ultima modificare Vineri, 25 Iunie 2021 23:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.