Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei la Galaţi

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

În acest an, programul prilejuit de sărbătoarea închinată Sfântului Apostol Andrei va consta, potrivit Biroului de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, în săvârşirea Sfintei Liturghii la Catedrala Arhiepiscopală, în ziua de duminică, 28 noiembrie 2021, începând cu ora 9,00, respectiv a slujbei Privegherii în ziua de 29 noiembrie 2021, de la ora 17,00, iar în ziua hramului, marţi, 30 noiembrie 2021, oficierea Sfintei Liturghii, începând cu ora 9,00.

Din ziua de 28 noiembrie 2021, de la ora 8,30, şi pe parcursul celor trei zile de sărbătoare, credincioşii se pot închina la Sfintele Moaşte ale Sfântului Apostol Andrei, ale Sfântului Cuvios Ioan Casian şi ale unor sfinţi tămăduitori, aşezate pe baldachinul special amenajat în proximitatea Catedralei Arhiepiscopale, pentru care s-au luat din timp toate măsurile de distanţare fizică şi de respectare strictă a normelor igienico-sanitare în vigoare, prin contribuţia preoţilor şi a voluntarilor.

Citit 2549 ori Ultima modificare Luni, 29 Noiembrie 2021 00:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.