A început programul social "Litoralul pentru toți"

A început programul social "Litoralul pentru toți"
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Turiștii pot începe să meargă în stațiunile de la Marea Neagră, unde tarifele pornesc de la 34 de lei pe noapte de persoană, începând cu data de 22 mai, prin programul social "Litoralul pentru toți".

Potrivit unui comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon. Programul, aflat la cea de-a 40-a ediţie, se va derula până pe 19 iunie, scrie Agerpres. Pentru ediția din acest an au răspuns în mod pozitiv pentru participare zeci de hoteluri din toate stațiunile de pe litoralul românesc, cu aproximativ 4.000 de locuri de cazare, acestea acceptând şi tichete de vacanță. Cel mai ieftin pachet de vacanță fără mic dejun începe de la 34 de lei, pentru un sejur la un hotel de 3 stele, la minimum cinci nopți de cazare. Pentru cei ce preferă serviciul all inclusive, tarifele pot începe de la 160 de lei pe noapte de persoană, minimum trei nopți de cazare, la un hotel de 3 stele.

"Litoralul pentru toţi" este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv, de patronatele hoteliere autohtone.

Citit 730 ori Ultima modificare Luni, 23 Mai 2022 00:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.