Ziua de miercuri, 24 august, a adus un val de aproape 800 de migranți la cele două puncte de trecere a frontierei de pe raza județului, cifrele declarate de autorități fiind totuși în ușoară creștere față de intervalul precedent.
Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 577 de persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au intrat 214 persoane. Astfel, 791 este numărul total de refugiați ajunși miercuri, 24 august, în județul nostru.
Oamenii sosiți miercuri nu au cerut azil, motiv pentru care nu au ajuns în Centrul pentru Refugiați, unde sunt disponibile 230 de locuri. Niciun refugiat ucrainean nu se află cazat în căminul structurii care se ocupă cu procesarea solicitărilor de azil la Galați.
Ucrainenii au mers în spațiile de cazare puse la dispoziție de autorități pentru refugiații aflați în tranzit, dar și mai mulți și-au continuat drumul. Astfel, miercuri, 24 august, la blocul M11 erau 110 refugiați. La Baza "Siderurgistul" erau libere toate cele 150 de locuri, la fel ca și cele 30 de locuri disponibile la Centrul social comunitar Șendreni. La căminele studențești se aflau 120 de refugiați pe cele 592 de locuri disponibile, iar la internatele și sălile de sport erau ocupate 44 de locuri din 407. La pensiuni și ONG-uri erau ocupate 97 de locuri din 491. Tabăra mobilă de pe Stadionul "Dunărea", cu 402 locuri, era în continuare goală.