Cudălbeanu din Madrid, invitat să cânte acasă

Cudălbeanu din Madrid, invitat să cânte acasă
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

După 20 de ani, Costel Istrate Cudălbeanu – cântărețul de muzică populară stabilit în Madrid, despre care aţi aflat din pagina de Diaspora a ziarului „Viața liberă” din 1 aprilie 2022 - este invitat să cânte acasă. Pe 26 august 2022, va urca pe scenă la Ziua Comunei Cudalbi și va face spectacol alături de ceilalți artiști invitați la petrecere: Emilia Ghinescu, Ansamblul Ștefan Vodă, Doina Sulac, Antonio Pican și Alina Eremia.

„În aceste vremuri un pic mai dificile, haideți să dăm valoare și atenție lucrurilor care ne aduc bucurie în suflet și ne fac mai fericiți. Vă invit pe 26 august la un eveniment cultural deosebit. Haideți să petrecem așa cum numai noi, cudălbenii, știm să o facem”, spune Costel Cudălbeanu într-un video filmat la kilometrul zero al Madridului, postat pe pagina publică de Facebook a Primăriei Cudalbi.

„După 20 de ani, ACASĂ! Cântecul doinit de pe malul Gerului și cântecul de dragoste se reunesc ACASĂ la marea sărbătoare, în Cudalbi, într-un proiect de promovare a culturii locale și de a-i aduna pe toți fiii satului din toate colturile lumii”, mărturisește artistul, pe pagina sa de Facebook.

Costel Istrate Cudălbeanu, cântăreţ de muzică populară, fost colaborator al Ansamblului „Doina Covurluiului”, a luat calea străinătăţii în 2005. Aproape că uitase de strălucirea scenei, de microfon, de aplauze atunci când muncea de dimineaţă până în noapte, într-o carieră de piatră. Astăzi, lucrează la un spital privat, în cadrul serviciului administrativ, dar continuă să cânte muzică populară. Pentru cântecul său doinit „Român în lume” şi pentru „La hora mare din sat” a primit Premiul de Excelenţă la un eveniment organizat la începutul anului în memoria lui Constantin Brâncuși şi a Mariei Tănase, de Federația Artă, Muzică şi Sport – filiala Spania.

Citit 1249 ori Ultima modificare Joi, 25 August 2022 07:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.