Șoferi doborâți de alcool, urmăriți în trafic

Șoferi doborâți de alcool, urmăriți în trafic
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Doi conducători auto din județul Galați au ajuns să fie cercetați penal după ce au fost prinși la volan atât de beți, încât nu se puteau ține pe picioare. Unul dintre ei a fost dat jos din mașină după o urmărire ca în filme, pe străzile din comuna Cosmești. Un echipaj de poliție care a vrut să tragă pe dreapta mașina condusă haotic de bărbatul în vârstă de 49 de ani, din Furcenii Vechi, a trebuit să facă uz de aproape toate mijloacele care să îl oprească pe șoferul care nu s-a lăsat verificat cu una, cu două. Polițiștii l-au blocat la intrarea pe o străduță unde acesta încerca să se refugieze și au stabilit că băuse zdravăn înainte de a se urca la volan, dovadă fiind alcoolemia de 1,20 la mie în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital pentru probe biologice și pus sub acuzare pentru conducere sub influența alcoolului. Consecințe similare are de suportat și un gălățean de 67 de ani, care conducea o mașină pe raza satului Vădeni, comuna Cavadinești. Polițiștii care l-au oprit pe un drum comunal au stabilit că alcoolemia care nu îl împiedicase să șofeze avea o valoare, în aerul expirat, de 1,02 la mie, motiv suficient cât să îl ducă la spital pe conducătorul auto și să îi deschidă un dosar penal care s-ar putea solda cu o condamnare la închisoare și anularea permisului de conducere. 

 

Citit 1032 ori Ultima modificare Sâmbătă, 10 Septembrie 2022 09:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.