Puțin peste 20 de gălățeni, confirmați în 24 de ore

Puțin peste 20 de gălățeni, confirmați în 24 de ore
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cea mai recentă raportare întocmită pe un interval de 24 de ore a autorităților sanitare din Galați referitoare la incidența cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 (COVID-19) arată că, în județul nostru, numărul de infectări cu noul coronavirus a ajuns la 71.872, odată cu confirmarea, miercuri, 5 octombrie, a altor 21 de noi cazuri, cu patru mai multe decât în intervalul precedent.

Numărul pacienților internați este în ușoară scădere. Din totalul bolnavilor gălățeni raportați în ultima perioadă, 19 sunt internați în spitale, patru dintre aceștia fiind copii. Un pacient din Galați, adult, era miercuri la Terapie Intensivă.

În schimb, la nivel național, în ultimele 24 de ore a fost înregistrată o scădere a numărului de noi cazuri, până la 1.059 de persoane infectate, cu 360 mai puține față de ziua anterioară. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 77 de persoane au fost reconfirmate.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 era miercuri, 5 octombrie, de  1.280, cu 69 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la Terapie Intensivă (ATI) sunt internate 117 persoane, cu cinci mai puține față de ziua anterioară. Dintre cei 117 pacienți internați la ATI, 108 sunt nevaccinați.

Până miercuri, 5 octombrie, 67.066 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat la nivel național. În intervalul 4 octombrie (ora 10,00) - 5 octombrie (ora 10,00), au fost raportate 12 decese (zece bărbați și două femei). Dintre cele 12 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, unul la categoria de vârstă 50-59 de ani, trei la categoria de vârstă 60-69 de ani, unul la categoria de vârstă 70-79 de ani și șase la categoria de vârstă de peste 80 ani.

Citit 575 ori Ultima modificare Joi, 06 Octombrie 2022 08:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.