Groapă de gunoi "milenară", într-o comună din Galați

Groapă de gunoi "milenară", într-o comună din Galați
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Gălățeanul Andrei Mocanu ne-a semnalat situația unei gropi de gunoi neamenajate, care este "alimentată" periodic, de peste 20 de ani, undeva pe un câmp de la marginea localității Furcenii Vechi. "Vă scriu pentru a reclama deșeuri aruncate neconform în apropierea satului Furcenii Vechi, comuna Cosmești, județul Galați, pe câmp, pe un canal vechi de irigații. Vă atrag atenția că, de când mă știu (de 26 de ani), oamenii aruncă aici gunoaie, am anunțat și Garda de Mediu, însă aștept răspuns. Nimeni din conducerea comunei Cosmești nu a luat atitudine. Sunt aruncate tot felul de gunoaie în acel loc și nu este recent, aceeași poveste este de 20 de ani", ne-a scris Andrei Mocanu.

Dacă într-adevăr gunoaiele sunt aruncate aici de 26 de ani, așa cum spune gălățeanul, înseamnă că situația datează de la sfârșitul anilor ’90, de fapt, din mileniul trecut. Poate că autoritățile din Cosmești vor să declare acea groapă ad-hoc de gunoi drept monument istoric, cine știe?

"Viața liberă" a cerut şi punctul de vedere al Gărzii de Mediu Galați referitor la acest subiect. "Avem deja începută tematica de control pe tema ecologizării în toate UAT-urile din județ, deci și la Cosmești. Vom identifica toate depozitele ilegale, vom dispune sortarea tuturor deșeurilor pe categorii (sticlă, plastic etc.) și vom impune intrarea în legalitate. Am făcut acum o lună o acțiune de conștientizare în UAT-urile din județ, aducându-le la cunoștință că au obligația legală de a lua toate măsurile necesare ecologizării locurilor respective. Vom ajunge și la Cosmești", ne-a spus comisarul-șef al Gărzii de Mediu Galați, Sorin Dănăilă.

Citit 2469 ori Ultima modificare Marți, 18 Octombrie 2022 07:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.