Tineri prinși drogați la volan

Tineri prinși drogați la volan
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Consumul de substanțe interzise le-a adus necazuri unor conducători auto tineri, depistați pe cea mai circulată arteră din județul Galați. O tânără de 23 de ani a fost surprinsă pe DN 25, la Liești. Polițiștii care au oprit-o au sesizat că avea un comportament ciudat şi au supus-o testului pentru depistarea drogurilor. Rezultatul a fost pozitiv pentru canabis, motiv pentru care tânăra a fost dusă la spital pentru prelevarea de probe biologice. Același traseu l-a parcurs, câteva ore mai târziu, un alt șofer, tot de 23 de ani, a cărui mașină a fost trasă pe dreapta la Hanu Conachi. La testul pentru depistarea consumului de stupefiante rezultatul a fost pozitiv la metamfetamine. Ambii șoferi sunt cercetați penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive, ei riscând, pe lângă anularea permisului, o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 1 și 5 ani.

Citit 1353 ori Ultima modificare Marți, 18 Octombrie 2022 15:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.