Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișajul Stradal, au constatat, în primele nouă luni ale anului 2022, 143 de contravenţii, valoarea sancțiunilor depășind 370.000 de lei.
Principalele măsuri complementare dispuse prin procesele verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor au fost intrarea în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construire (33 de cazuri) şi desfiinţarea construcţiilor executate ilegal şi aducerea terenului proprietatea Municipiului Galați la starea inițială (24 de cazuri). Serviciul Disciplina în Construcții a constatat 12 fapte ce constituie infracţiuni, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991.
În primele nouă luni ale anului, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Activități Comerciale au controlat 1.362 de agenți economici și 495 de persoane fizice. În urma acestor acțiuni au fost aplicate 910 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 635.000 de lei. Măsurile complementare dispuse au fost: suspendarea activității pentru 11 operatori economici, până la data autorizării de către administrația publică locală; ridicarea mărfii în vederea confiscării (țigări - 10.260 de bucăţi, alcool - 61 de litri, produse alimentare - peste 1.700 de kilograme, produse nealimentare - 22 de bucăţi), în sumă de peste 20.000 de lei, precum și ridicarea în vederea confiscării a sumei de 566.919 lei. De asemenea, Serviciul Control Activități Comerciale a depistat trei persoane suspecte de comiterea infracțiunii de contrabandă cu țigări.
Serviciul Baza de Date, Dispecerat şi Monitorizare Video a înregistrat în primele nouă luni ale anului peste 4.700 de sesizări telefonice, 644 dintre ele vizând tulburarea liniștii publice.
Prin aplicația "City App" au fost înregistrate 280 de sesizări din partea gălăţenilor. Baza de date a fost utilizată în peste 26.000 de cazuri.