Centrul Electrica Furnizare din Siderurgiștilor, blocat până luni

Centrul Electrica Furnizare din Siderurgiștilor, blocat până luni
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Unul din puținele centre Electrica Furnizare rămase în Galați, cea din zona IREG, de pe Siderurgiștilor, nu mai efectuează operațiuni în această săptămână. Acest fapt ne-a fost adus la cunoștință de gălățeanul Mihail Roșca, după ce a vrut  rezolve o problemă legată de o factură și i s-a comunicat să revină luni pentru acest lucru.

Am mers și noi la casieria respectivă și, într-adevăr, am găsit un afiș pe ușa de la intrare, pe care era scris „Mentenanță sistem informatic”. Afișul nu era datat, nu spunea de când până când nu se pot face operațiuni. Gardianul de la ușă, o doamnă foarte amabilă de altfel, era persoana care le spunea celor care doreau să intre să revină luni. În consecință, gălățenii veniți din alt capăt al orașului  clarifice diverse aspecte legate de facturi nu au avut de făcut altceva decât să se întoarcă acasă fără să-și rezolve problema. Tuturor acestora, Electrica Furnizare le promite o „experiență îmbunătățită” și le mulțumește „pentru înțelegere”.

Citit 5050 ori Ultima modificare Vineri, 21 Octombrie 2022 11:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.