Amendă pentru proprietarul lui Rott

Amendă pentru proprietarul lui Rott
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Polițiștii l-au identificat pe stăpânul cățelului Rott, a cărui poveste de viață a fost prezentată de ”Viața liberă”, și l-au amendat cu suma de 2.500 de lei. Este vorba despre un bărbat de 65 de ani din Schela, care a declarat oamenilor legii că ar fi pierdut animalul, dar că nu îl mai vrea înapoi. ”Pentru că animalul a fost găsit legat și abandonat și s-a constatat că a fost chinuit, proprietarul a fost amendat”, ne-au declarat reprezentanții poliției. Aceștia spun că, în cazul în care se găsește un animal părăsit, acesta trebuie dus inițial în padocurile Primăriei pe raza comunei unde a fost identificat.

În Galați, un astfel de adăpost se află pe strada Zimbrului, însă Rott a fost preluat de Asociația ”Help Lăbuș”, pentru că este un câine de rasă și în acest fel devine mai ușor de adoptat. Oamenii legii spun că persoanele care descoperă un animal care prezintă semne că este chinuit sau agresat se pot adresa Biroului de Protecție a Animalelor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție. Rott a fost îngrijit de membrii asociației și este pregătit să își cunoască noua familie. Cei care doresc să îl preia se pot adresa Asociației ”Help Lăbuș”, fie pe pagina de Facebook a fundației, fie telefonic la 0751024562.

Citit 577 ori Ultima modificare Marți, 25 Octombrie 2022 17:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.