Polițiștii și militarii și-au cerut drepturile în stradă

Polițiștii și militarii și-au cerut drepturile în stradă
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Cadrele militare în rezervă și în retragere, precum și cele în activitate s-au întâlnit miercuri, în jurul prânzului, pe esplanada din fața Prefecturii din Galați, pentru a-și striga public nemulțumirile legate de noile directive ale guvernului în ceea ce privește indexarea diferențiată a pensiilor militare, neacordarea unor drepturi bănești și a ajutoarelor la trecerea în rezervă, precum și neactualizarea pensiilor militare.

”Nu mai treceți pe galben sau roșu, sunteți în pericol!”

Așa suna mesajul transmis public guvernanților de oamenii legii. "Considerăm că aceste măsuri sunt discriminatorii, întrucât blocarea unor componente salariale ale veniturilor militarilor și polițiștilor în activitate, a pensiilor militare este aplicată repetat doar acestor categorii de salariați și pensionari din România, încălcându-se principiul egalității între oameni din art. 17 al Declarației Universale a Drepturilor Omului. Totodată, este încălcat principiul egalității din art. 2 al Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare", ne-a declarat colonel în rezervă Mircea Crăciun.

Deși era anunțat un protest de amploare, imediat după ora de adunare, pe esplanadă erau în jur de 20 de cadre militare în rezervă. Întrebați dacă sunt singurii nemulțumiți sau dacă urmează să vină și alți colegi, organizatorul ne-a declarat că nemulțumirea față de revendicări este una generală, iar cei care nu au fost prezenți la protest se află la București, la un alt miting, organizat la Guvern.

Oamenii legii, activi sau pensionari, își doresc la unison aplicarea măsurilor de încadrare pe grilele de salarizare prevăzute de Legea 153/2017, majorarea valorică a normei de hrană pentru personalul MApN și MAI, având în vedere scumpirea produselor alimentare, asigurarea resurselor financiare și umane, precum și a mijloacelor necesare îndeplinirii misiunilor și activității curente. "În cazul nesatisfacerii corespunzătoare a acestor revendicări, vom amplifica protestele la nivel județean, național și european, ne vom solidariza cu alte acțiuni similare și vom bloca activitatea unor instituții, cu aplicarea prevederilor legale", au conchis oamenii legii, la finalul protestului.

Citit 1264 ori Ultima modificare Joi, 15 Decembrie 2022 00:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.