Seminarul Teologic - „Rugăciunea colindătorilor” în pragul sărbătorii Nașterii Domnului

Seminarul Teologic - „Rugăciunea colindătorilor” în pragul sărbătorii Nașterii Domnului
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Tradiționala serbare de colinde a elevilor de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei“ din Galaţi, prilejuită de sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, a avut loc în seara zilei de 14 decembrie, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Evenimentul a fost aşezat sub genericul „Rugăciunea colindătorilor“ şi a fost găzduit de Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard“ din municipiul Galaţi.

”Anul acesta, programul serbării oferit de elevii Seminarului gălăţean a fost dedicat rugăciunii şi a cuprins scenete, colinde tradiţionale, urarea cu pluguşorul, cu capra, cu sorcova, precum şi momente poetice dedicate Naşterii Domnului. Frumoasele colinde şi cântece de stea, din care răzbate puternic spiritul românesc tradiţional al vestirii Naşterii Domnului, au fost interpretate de Corul Seminarului gălăţean, Corul ”Camerata Juventus” şi Ansamblul ”Kalofonis”. Portul popular românesc a fost evidenţiat prin costumele tradiţionale româneşti, purtate de elevii claselor primare şi gimnaziale, uniţi în cânt şi-n bucurie cu colegii lor de liceu. Revenirea la astfel de manifestări tradiţionale autentice, după perioada de pandemie prin care am trecut cu toţii, au bucurat sufletele celor iubitori de tradiţie românească prin coloritul şi diversitatea costumelor şi a gesturilor”, se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Ierarhul locului a transmis celor prezenţi un cuvânt de binecuvântare și apreciere pentru frumoasele colinde interpretate de elevi și pentru bucuria cu care aceste cântări de mare prestigiu artistic au fost prezentate publicului atât de receptiv și dornic să primească vestea Nașterii Domnului Hristos.Pentru dăruirea şi implicarea în acest program cultural-artistic, toţi elevii seminarişti au fost răsplătiţi cu daruri.

Foto: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Citit 650 ori Ultima modificare Joi, 15 Decembrie 2022 12:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.