Anul Nou a adus în Galați 250 de ucraineni

Anul Nou a adus în Galați 250 de ucraineni
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Puțin peste 250 de ucraineni au trecut granița României cu Republica Moldova pe la Galați în prima zi a anului 2023, numărul fiind de circa cinci ori mai mic decât media raportată la 24 de ore în săptămâna premergătoare Anului Nou. În privința nou-veniților, Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 216 refugiați, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au venit în ţară 36 de ucraineni. Astfel, 252 este numărul total de refugiați ajunși în județul nostru în ultimele 24 de ore monitorizate, cu 711 mai puțini decât în intervalul precedent. Oamenii sosiți în ultimele 24 de ore nu au cerut azil, motiv pentru care nu au ajuns în Centrul pentru Refugiați, unde sunt disponibile 260 de locuri. Niciun refugiat ucrainean nu se află cazat în căminul structurii care se ocupă cu procesarea solicitărilor de azil la Galați. Majoritatea și-au continuat drumul spre vestul țării și marile orașe, puțini optând să rămână în Galați, chiar și pentru puțin timp. Dovadă, numărul constant raportat de unitățile de cazare oficiale. În privința refugiaților care au ales spațiile de cazare puse la dispoziție de autorități, luni, 2 ianuarie, la blocul M11 erau 104 ucraineni. La Baza "Siderurgistul" erau libere toate locurile disponibile, iar la internatele și sălile de sport erau ocupate 26 de locuri din 407. La pensiuni și ONG-uri erau ocupate 121 de locuri din 491. Tabăra mobilă de pe Stadionul "Dunărea", cu 201 locuri, era în continuare goală.

Citit 577 ori Ultima modificare Luni, 02 Ianuarie 2023 15:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.