Eminescu, omagiat printr-un spectacol cu 140 de artiști

Eminescu, omagiat printr-un spectacol cu 140 de artiști
Foto: Arhiepiscopia Dunării de Jos
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Ziua Culturii Naționale și comemorarea poetului național Mihai Eminescu, la împlinirea a 173 de ani de la naștere, au prilejuit, pe 15 ianuarie, organizarea la Galați a mai multor evenimente cultural-artistice.

Unul dintre spectacolele de excepție organizate în acest context a fost "Eminescu - Nemurirea prin cultură", un concert vocal-simfonic pus în scenă de Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard" în colaborare cu Facultatea de Arte din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos", Seminarul Teologic Ortodox "Sf. Ap. Andrei" şi Colegiul Naţional "Costache Negri", cu sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei municipiului Galaţi.

"La evenimentul cultural a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu foarte mulţi iubitori de artă şi cultură. Sub conducerea dirijorală a maestrului Eugen-Dan Drăgoi, pe scenă, alături de orchestra și baletul teatrului, au performat soliștii: Florentina Soare, Valentin Vasopol, Alin Munteanu, Constantin Lupu, Silvia-Alice Niță și Tudorel State.

De asemenea, tânărul violonist Fabian Andrei Titea, în vârstă de 9 ani, laureat al unor concursuri importante de specialitate, a cântat pentru prima dată alături de orchestra simfonică a teatrului, bucurând publicul prin cunoscuta compoziție «Balada», a lui Ciprian Porumbescu.

Ansamblul coral mixt «Camerata Juventus», format din elevi seminarişti şi eleve de la Colegiul Naţional «Costache Negri» din Galați, a prezentat auditoriului creaţii muzicale ale compozitorilor clasici, alcătuite pe cele mai frumoase versuri ale creaţiei eminesciene, de inspiraţie religioasă, pregătite special pentru această zi sub îndrumarea profesorilor Ștefania Stamate, Daniel Nistor și Constantin Lupu.

În programul serii au fost cuprinse lucrări în primă audiție absolută și orchestrații noi, precum şi coregrafii pregătite cu profesionalism de maestrul de balet Gabriela Gegea.

Sonorităţile deosebite şi interpretările abordate de către artiștii prezenți au produs o adevărată stare de înălţare sufletească", se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

În cadrul acestui spectacol, nu mai puțin de 140 de artiști de toate vârstele au urcat pe scena teatrului liric gălățean, fiind răsplătiți cu ropote de aplauze de spectatorii încântați de momentele artistice prezentate.

La final, ierarhul Dunării de Jos a ţinut un cuvânt de omagiere a geniului literaturii româneşti şi a mulţumit pentru organizarea acestei deosebite manifestări culturale în oraşul de la Dunăre, unde se află prima statuie din România a poetului naţional Mihai Eminescu.

Citit 589 ori Ultima modificare Marți, 17 Ianuarie 2023 07:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.