Trei case distruse de foc, lângă Galați (FOTO și VIDEO)
Foto: Captura video ISU Galati

Trei case distruse de foc, lângă Galați (FOTO și VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Un incendiu violent a avut loc vineri dimineață în satul Movileni, la doar câțiva kilometri de muncipiul Galați, afectate fiind trei gospodării ale căror case erau foarte apropiate una de alta.

Focul, pornit inițial de la unul dintre imobile, s-a extins rapid la celelalte două locuințe din cauza vântului, flăcările propagându-se cu viteză.

Au fost alertați pompierii, trei autospeciale cu apă și spumă fiind trimise de urgență la fața locului. Focul și desfășurarea de forțe au afectat traficul pe DN 25, pe ambele sensuri de mers ale drumului care leagă Galațiul de Tecuci formându-se cozi interminabile de mașini.

A durat mai bine de o oră până ca pompierii să localizeze incendiul și să impiedice extinderea focului, însă stingerea efectivă a focarelor a durat mai mult. Potrivit ISU Galați, la fața locului au fost mobilzate și echipaje de asistență medicală, dar, din fericire, nu au existat victime, toți ocupanții gospodăriilor autoevacuându-se înainte de extinderea focului.

Cauza pârjolului urmează să fie stabilită. 

Citit 3929 ori Ultima modificare Vineri, 28 Aprilie 2023 13:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.