Cu damf de alcool, la volan

Cu damf de alcool, la volan
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Doi bărbați din județul Galați au cutezat să se urce la volan și s-o pornească în trafic după ce consumaseră băuturi alcoolice.

Prima persoană, un bărbat de 52 de ani, a fost depistată de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați în timp ce conducea un autoturism pe DJ 251, în interiorul localității Cudalbi, cu direcția de deplasare către municipiul Tecuci. La testarea alcoolscop, aparatul Drager a indicat, pentru acesta, valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

"Cea de-a doua persoană, un bărbat de 33 de ani, din satul Fundeanu, comuna Drăgușeni, a fost depistată de polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rădești în timp ce conducea un autoturism pe DJ 251A, în interiorul satului Nicopole. La testarea alcoolscop, aparatul Drager a indicat valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cei doi conducători au fost conduși la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei, polițiștii întocmind în ambele cazuri dosare penale pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe", a explicat Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Galați.

Citit 4837 ori Ultima modificare Luni, 28 August 2023 22:01

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.