A spulberat cu mașina un refugiu din stația de tramvai

A spulberat cu mașina un refugiu din stația de tramvai
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Este "reușita" unei șoferițe care a pierdut controlul volanului pe porțiunea nou-reabilitată a bulevardului George Coșbuc. Conducătoarea auto, în vârstă de 66 de ani, din Fetești, aflată la volanul unui SUV, se deplasa pe linia de tramvai și, în momentul în care a vrut să schimbe banda, a pierdut controlul direcției și a intrat în refugiul unei stații. "Autoturismul a intrat în impact cu stația, apoi a ricoșat în refugiul pentru pietoni unde a lovit gardul de protecție, precum și semaforul electric aflat în zona respectivă", au anunțat reprezentanții IPJ Galați.

Vehiculul a suferit avarii majore, motiv pentru care la fața locului au fost mobilizate echipaje de la Descarcerare și Ambulanță. Din fericire, nici femeia aflată la volan, nici soțul ei, aflat pe scaunul din dreapta și nici o altă persoană nu au fost răniți și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Din această cauză, polițiștii rutieri au catalogat evenimentul drept o simplă tamponare, avariile produse la autovehicul și la refugiul afectat urmând, cel mai probabil, să fie acoperite de firma de asigurări sau direct din buzunarul șoferiței ghinioniste. Aceasta a mai primit și o amendă, polițiștii sancționând-o cu 580 de lei, pentru nerespectarea semnificației indicatoarelor şi marcajelor de obligare.

Citit 1389 ori Ultima modificare Joi, 31 August 2023 17:51

2 comentarii

  • postat de Aad
    Joi, 31 August 2023 19:14
    70.25.40.***
    Proasta ideea cu circulatia pe linia de tramvai. Sa se intersecteze... OK. Sa circuli ca si cum ar fi strada normala, am rezerve. Cand vii de pe Frunzei si ajungi la Spital poti sa mergi tot inainte prin dreapta, sau prin stanga (2018) si sa treci prin statia de tramvai, poti acrosa usor pe cineva.
    0
    0
  • postat de Dacă avea ESP-ul cuplat, cred că scăpa. Diferență de aderență. linie și asfalt, la schimbarea direcției.
    Joi, 31 August 2023 18:37
    109.166.133.***
    Este SUV și nu a avut ESP cuplat. Să circuli pe șina de tramvai este periculos pentru că șinele la contact cu anvelopele se comportă cum ai circula pe o pojghiță de polei, riscând să fi aruncat de pe traiectoria liniară, aderența anvelopelor fiind diferită, linie asfalt, la schimbarea direcției.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.