Elevii chiulangii, ”deranjați” la terase și la păcănele

Elevii chiulangii, ”deranjați” la terase și la păcănele
Evaluaţi acest articol
(25 voturi)

O nouă săptămână, cu noi controale ale poliției în zona unităților de învățământ din Galați, în căutare de chiulangii! Șase licee de pe raza municipiului au fost vizate în ultimele zile de raidurile polițiștilor, care s-au mobilizat pentru a-i surprinde pe elevii care aveau alte preocupări decât prezența la orele de curs. Nu a fost greu pentru forțele de ordine să îi repereze, pentru că cei care foloseau ca pretext școala ca să mai piardă vremea au găsit destule locații unde să-și petreacă timpul: baruri, terase, clădiri abandonate sau chiar săli de jocuri de noroc. 

”S-a acționat în zona a șase unități de învățământ, fiind verificate șapte unități de alimentație publică și cazinouri. Au fost legitimate 36 de persoane și au fost identificați cinci elevi de clase diferite, a IX-a, respectiv, a XII-a, care absentau de la orele de curs. După ce au fost prezentați factorilor de conducere din unitățile de învățământ din care fac parte, elevii au intrat la orele de curs”, a precizat ag. șef. pr. Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Pentru cei care își plănuiesc să chiulească în continuare, poliția avertizează că astfel de acțiuni vor continua, săptămânal, unitățile de învățământ fiind alese inopinat. Forțele de ordine nu se vor limita doar la a-i legitima și duce înapoi la școală, ci vor fi foarte atente la consumul de alcool sau substanțe interzise. 

Citit 3181 ori Ultima modificare Vineri, 22 Septembrie 2023 17:21

4 comentarii

  • postat de Goe
    Luni, 25 Septembrie 2023 06:05
    5.13.220.***
    De cocalari cand scapam ? De fapt daca ma gandesc bine acestia nu merg la scoala si de ei nu se leaga nimeni ! Sunt ocrotiti de lege !
    0
    1
  • postat de Polițiști drogați, Polițiști dealeri, Polițiști șpăgari
    Sâmbătă, 23 Septembrie 2023 21:38
    51.179.39.***
    Îmi place comunicatul dat de instituția asta de șpăgari. Mai ales la sfârșit pomenesc de substanțe interzise. Păi substanțele astea interzise intra prin portul Constanța nestingherit. E bine că fac asta cu liceele dar să scape și de polițiștii drogați și dealeri și de problema cu portul Constanța
    2
    12
  • postat de mi-e sila. da sper ca sint comunitari. daca sint nationali, e grav. si comunitarii iau bani de nu va inchipuiti pe inselat munca....
    Vineri, 22 Septembrie 2023 22:11
    89.39.81.***
    ce salariu au politistii care cauta chiulangii? politisti de gradinita....nu sint destui interlopi, combinatori, pesti si fetite, evazionisti la nivel mare, smecheri de combinatii de partide, de asfaltari proaste ? politia acum cauta chiulangii.....smecherie, timpul trece , leafa merge....
    27
    26
  • postat de Burca Nicolae
    Vineri, 22 Septembrie 2023 18:35
    82.11.4.***
    Deci patrulele UTC-ului si-au reinceput activitatea, lasata mostenire, de a aduna chiulangii de pe strazi, poate sa-i si tunda, inregistrarea matricolei si bataie pe calul balan.
    Problema e ca acum suntem o tara democratica si orice actiune comunista poate fi pedepsita intr-un fel sau altul de UE.
    55
    14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.