Galațiul, capitala inventatorilor. Participare record la UGAL INVENT 2023 (FOTO și VIDEO)

Galațiul, capitala inventatorilor. Participare record la UGAL INVENT 2023 (FOTO și VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Salonul UGAL INVENT, ajuns la ediția a VI-a, și-a deschis porțile joi, în holul mare al Universității "Dunărea de Jos" din Galați, adunând la start nu mai puțin de 280 de propuneri de invenții, din nouă țări ale lumii, 19 universități, 10 institute de cercetare, opt firme și, în premieră, două licee.

Juriul, alcătuit anul acesta din președintele Elena Scutelnicu - decanul Facultății de Inginerie din cadrul  Universității "Dunărea de Jos" din Galați (UDJG) și membrii Kamel Earar - UDJG, Augustin Semenescu - Universitatea Politehnică din București, Andrei Victor Sandu - Forumul Inventatorilor Români, Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași, Constantin Apetrei - UDJG, Gabriela Rîpeanu -  UDJG, Aurel Mihail Țîțu - Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, Asociația Română pentru Tehnologii Alternative Sibiu și Liviu Bogdan - Liberty Galați, urma să aibă misiunea de a decide care sunt premianții acestei ediții, festivitatea urmând să aibă loc vineri, 10 noiembrie, la ora 12,00.

Evenimentul, susținut de autoritățile locale

Festivitatea de deschidere s-a bucurat de prezența autorităților locale și județene, atât primarul Ionuț Pucheanu, cât și președintele Consiliului Județean, Costel Fotea, declarându-se onorați de invitație, dar și dispuși să susțină acest tip de evenimente și pe viitor, astfel încât ele să devină mai dese și să creeze plusvaloare pentru comunitatea gălățeană. Președintele filialei locale a Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii, Marian Filimon, a salutat, la rândul său, prezența la Galați a inventatorilor intrați în concurs.

Din partea gazdelor, rectorul UDJG, prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, și președintele Senatului UDJG, prof. univ. dr. ing. Cătălin Fetecău, dar și prorectorul UDJG responsabil cu activitatea de cercetare, prof. univ. dr. ec. dr. ing. habil. Silvius Stanciu, le-au mulțumit tuturor celor implicați în organizare, de la studenții voluntari până la profesorii membri ai juriului, pentru efortul care transformă evenimentul într-unul de anvergură din ce în ce mai mare cu fiecare nouă ediție.

Liceenii, printre vedetele zilei

Evident, este greu de ales, dintre sutele de invenții și inovații participante, ce să arătăm publicului larg, dar câteva prezențe ne-au atras atenția. Reprezentantul Academiei Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu, Robert Papa, venise cu un sistem educațional care să ajute în studierea fenomenului de beanforming, realizat împreună cu Anamaria Sârbu. Practic, beanformingul înseamnă că routerele își concentrează semnalul pe obiectele care îl utilizează, puterea și stabilitatea semnalului fiind mai mari.

Elevii Colegiului Internațional "Paradis" din Iași, aflați la prima participare, fiindcă, din 2023, competiția le este deschisă și liceenilor, au fost printre vedetele zilei, atrăgând atenția vizitatorilor cu proiectele lor. Un sortator automat de bomboane, creat într-un moment de plictiseală de Ștefan Albu (să tot avem copii care se plictisesc așa!) sau un sistem de tracțiune cu frână electrodinamică și inversor de sens pentru curentul cu motor continuu precum cel creat de Cristian Ghidireac sunt doar două dintre invențiile celor mai mici participanți la salon.

În partea opusă a sălii, dar tot în zona liceală, membrii echipei de robotică RoSophia a Centrului Județean de Excelență din Galați - Dănuț Alexandru Duminică, Adrian Cătălin Duminică, Ștefan Costache, Sebastian Pintilie, Ștefan Bălan, Alexandru Frumuzache, coordonați de profesoarele Ionelia Penu și Marinela Buruiană - amenajau terenul pentru ca robotul construit de ei pentru competiția "First Tech Challenge" de anul trecut, pentru tema "POWERPLAY", să se poată desfășura în voie. Robotul are roțile omnidirecționale de tip mecanum, acționate electric, fiecare de câte un motor, și se poate deplasa cu ușurință în toate părțile. Are o gheară care apucă un con, pe care îl transferă în interiorul robotului, de unde sistemul îl ridică pe stâlp. L-am întrebat pe Alexandru Duminică, liderul echipei, ce aplicație practică în viața reală ar putea avea robotul lor și mi-a spus că ar putea servi la ridicat echipamente pentru lucrul pe stâlpi de înaltă tensiune, de exemplu. Sau poate chiar persoane, dar, în cazul acesta, ar trebui umblat la viteză, spune tânărul inventator fiindcă, citez, "oamenii sunt ființe, nu obiecte". O notă încurajatoare în care să terminăm o discuție despre roboți la un salon de inventică, spunem noi. Cât despre RoSophia și misiunea ei în Galați, vom reveni într-un articol separat.

Citit 2484 ori Ultima modificare Sâmbătă, 11 Noiembrie 2023 09:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.