Bucurii pentru copii la Ziua Grădiniței „Croitorașul cel Viteaz”

Bucurii pentru copii la Ziua Grădiniței „Croitorașul cel Viteaz”
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Preșcolarii și cadrele didactice de la Grădinița „Croitorașul cel Viteaz” au îmbrăcat haine de sărbătoare și au cântat colinde, așteptându-l pe Moș Crăciun. Clădirea grădiniței, împodobită cu ghirlande, beculețe și brazi ornați de sărbătoare, arăta ca o căsuță din povești, iar piticii însoțiți de doamnele educatoare dansau și recitau poezii și erau mai cuminți ca niciodată.

Evenimentul festiv a avut loc joi, 7 decembrie, cu ocazia Zilei Grădiniței „Croitorașul cel Viteaz”. „Eu am fost cuminte și a venit Moș Nicolae la mine. Acum îl aștept pe Moș Crăciun,” ne-a povestit o fetiță isteață.

„Cu siguranță, sărbătorirea zilei grădiniței este un eveniment important și special. Această zi a oferit o oportunitate minunată pentru copii să se bucure de momente de distracție și să-și dezvolte abilitățile sociale și artistice. Prin dansuri și poezii, mici scenete, copiii învață să relaționeze unul cu celălalt, să își exprime creativitatea și să dobândească încredere în ei înșiși. Astfel de evenimente ajută la dezvoltarea lor emoțională, socială și intelectuală. Este minunat să vezi cât de multă bucurie aduce această sărbătoare în rândul copiilor! Mulțumim preotului Lupu Meluță de la Parohia «Sfântul Dumitru», care, ca de fiecare dată, ne-a onorat cu prezența și ne-a dăruit un moment de liniște sufletească și conexiune spirituală, prin slujba de sfeștanie ținută în grădinița noastră. Mulțumim întregului colectiv de cadre didactice și nedidactice care și-au adus contribuția ca această zi să fie una de neuitat pentru prichindeii noștri”, ne-a spus prof. Mihaela Bourceanu, directoarea Grădiniței „Croitorașul cel Viteaz”.

Citit 1006 ori Ultima modificare Vineri, 08 Decembrie 2023 17:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.