Zile cu trafic intens în punctele de trecere a frontierei

Zile cu trafic intens în punctele de trecere a frontierei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliția de Frontieră a luat, în perioada sărbătorilor de iarnă, măsuri de fluidizare a traficului în punctele de trecere, precum și de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat, informează Prefectura Galați.

”A fost folosită la maximum capacitatea punctelor de trecere, fiind suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire din ţară, după caz, unde situația a impus. Astfel, în perioada 29 dec. 2023 - 2 ian. a.c, prin cele două puncte de trecere a frontierei deschise traficului internațional, PTF Galați și PTF Oancea au fost efectuate formalitățile de control pentru aproximativ 12.000 de persoane, cetățeni români și străini şi aproximativ 6.744 mijloace de transport, atât la intrarea în țară, cât și la ieșire.

Datele de trafic sunt similare cu cele ale anului trecut, existând o diferență sub 2 la sută. În intervalul de referinţă, în cele două puncte de trecere a frontierei, au fost efectuate formalitățile de control pentru aproximativ 1.483 de automarfare, reprezentând o creștere cu aproximativ 20 la sută faţă de anul precedent”, precizează Prefectura Galați.

Din experiența anilor anteriori, aceste valori de trafic se vor menține ridicate până în jurul datei de 15 ianuarie, astfel că măsurile pentru suplimentarea personalului vor rămâne active.

Citit 2831 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Ianuarie 2024 18:04

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.