Șofer drogat, descoperit după un accident rutier

Șofer drogat, descoperit după un accident rutier
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Un tânăr șofer din județul Galați a rămas pieton după ce a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale

Incidentul s-a petrecut pe raza localității Barcea, pe DN 25, două mașini intrând într-o coliziune care, din fericire, nu s-a soldat cu rănirea vreunei persoane. La fața locului a sosit totuși un echipaj de poliție, care, după ce i-a testat pe ambii șoferi, a stabilit că unul dintre ei, un tânăr de 33 de ani, din Umbrărești, prezenta semnele unui consum de stupefiante.

Șoferul a fost dus la spital pentru probe biologice care vor confirma dacă acesta consumase într-adevăr stupefiante, precum și natura acestora. Până una-alta, el a fost lăsat fără permis și i s-a deschis un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Citit 1929 ori Ultima modificare Joi, 28 Martie 2024 15:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.