Elev de liceu, atacat cu un cuțit lângă școală

Elev de liceu, atacat cu un cuțit lângă școală
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Un incident care i-a avut ca protagoniști pe un elev al unui liceu din Micro 18 și un bărbat în stare de ebrietate a avut loc marți, la orele prânzului, în apropierea unității școlare

Băiatul, în vârstă de 18 ani, elev la Liceul ”Dunărea”, ar fi fost agresat de un individ necunoscut, care l-ar fi amenințat și chiar atacat cu un cuțit. În fața pericolului, tânărul a sunat la 112, la fața locului ajungând două echipaje de la Secția 3 și unul de jandarmi, care l-au reținut pe agresor. Acesta a încercat să își justifice actele, susținând că elevul s-ar fi uitat urât la el.

”Din verificările preliminare efectuate de polițiști, s-a stabilit că bărbatul, de 31 de ani, având asupra sa un briceag, l-ar fi amenințat pe tânăr cu acte de violență, motivând că acesta din urmă s-ar fi uitat urât spre el. Totodată, ar fi încercat să-l lovească cu arma albă, iar când tânărul s-ar fi ferit pentru a nu fi rănit, i-ar fi fost înțepat ghiozdanul pe care îl avea asupra sa. Briceagul presupus a fi fost folosit de agresor a fost găsit pe jos în zona respectivă și a fost ridicat de polițiști pentru continuarea cercetărilor”, a precizat ag. șef pr. Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Polițiștii, sprijiniți de jandarmi, l-au imobilizat pe individul agresor, care era într-o stare avansată de ebrietate și foarte agitat. Din acest motiv, după un scurt popas la poliție, unde i s-a întocmit dosar penal pentru tulburarea ordinii publice, amenințare și distrugere, a fost dus, sub escortă la Spitalul de Psihiatrie, unde a rămas internat.

Citit 3115 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Aprilie 2024 20:12

2 comentarii

  • postat de infracționistu
    Joi, 04 Aprilie 2024 09:10
    128.127.117.***
    Aaapăi și io văd pe stradă numa oameni cu bătături pe suflet,unu nu zămbește,toți îs încruntați.De ce oare?Dații omului drumul ,dații și cuțâtul inapoi și lăsațil in pace săracu.Poate il umflă râsu.iiiiii cuțât...,cuțât... cuțât...măăăăă...
    1
    0
  • postat de mauriuce
    Joi, 04 Aprilie 2024 08:51
    86.127.209.***
    Degeaba avem legi si drepturi, se pare ca numarul maimutelor libere pe strazi creste. Jungla.
    0
    1

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro