Miercuri, reîncep întreruperile de curent

Miercuri, reîncep întreruperile de curent
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

După minivacanța de 1 Mai și Paște, Sucursala Galați a companiei Distribuție Energie Electrică România (DEER) reia, miercuri, 8 mai,  lucrările la rețelele electrice din municipiu. Acestea necesită întreruperi de curent la unii consumatori, cu durate de până la patru ore, începând de la orele 8,00 sau 11,00, în funcție de zonă.

Astfel, miercuri, rămân temporar fără energie electrică instituții, firme și consumatori casnici de pe străzile Vasile Alecsandri (între Domnească și Mihai Bravu, Like Garden Pub, Restaurant Peștele Mustăcios, Brutăria Domnească), Mihai Bravu (între V. Alecsandri și Vultur, CJAS, fostul sediu al Camerei de Comerț și Seminarul Teologic, Sala Pușkin, Facultatea de Medicină Dentară, Teatrul ”Nae Leonard”), Științei (Metrologia), Afinului (Lavanderia Wash, Aluminium Grup, tipografie), Domnească (între Cezar și Afinului, Centrul multifuncțional de servicii sociale, ACE After School, Colegiul de Industrie Alimentară, Rompetrol, Echotaxi, oficiul poștal, complex).

Tot miercuri, vor fi întreruperi pe Aleea Alexandru Davila (clădiri CFR Călători și Triaj CFR) și pe str. Basarabiei (Universitatea ”Dunărea de Jos”).

Vor fi întreruperi de curent și în județ, cu durate de până la șase ore, în satele Ciureștii Vechi (comuna Bălășești), Brătulești și Blânzi (Corod) și Matca.

Citit 6876 ori Ultima modificare Luni, 06 Mai 2024 16:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.