Elicopterul SMURD, două intervenții în doar 50 de minute

Elicopterul SMURD, două intervenții în doar 50 de minute
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Duminică, 19 mai, elicopterul SMURD din dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați a fost solicitat să intervină de două ori, pentru a transporta două persoane din județul Galați către Spitalul Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” din Galați, pacienți aflați în stare foarte gravă, pentru care secundele fac diferența între viață și moarte.

Astfel, prima solicitare a venit în jurul orei 10,35, din partea Ambulanței, care fusese chemată să intervină la un bărbat de 51 de ani, din comuna Vlădești, județul Galați. Victima se afla în stare foarte gravă, după o ingestie accidentală de insecticid. Bărbatul a fost transportat în viață către unitatea spitalicească din oraș. La interval de numai 50 de minute, la 11,25, elicopterul Serviciului Medical de Urgență și Descarcerare a fost solicitat de către cadrele medicale de la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor, pentru a transporta la Galați o tânără de 22 de ani, aflată în comă profundă, după o tentativă de sinucidere. Se pare că tânăra s-a aruncat în apele lacului din apropierea orașului Târgu Bujor, în încercarea de a-și lua viața prin înec. Înainte de a comite teribilul gest, fata a trimis mamei sale un mesaj pe telefonul mobil prin care o anunța despre intenția ei.

Din informațiile noastre, se pare că  tânăra a comis acest gest pe fondul unei depresii din dragoste. Mama a alertat la timp autoritățile, care au reușit să o scoată din apă pe tânără înainte ca aceasta să își dea ultima suflare, transportând-o de urgență la spitalul din Târgu Bujor. Aflată în comă profundă, cadrele medicale au considerat că se impune transportul victimei la Galați, la Spitalul de Urgență, solicitând intervenția elicopterului SMURD pentru un transport în siguranță și foarte rapid. Vom reveni cu amănunte despre starea celor două victime.   

Citit 2174 ori Ultima modificare Duminică, 19 Mai 2024 22:33

1 comentariu

  • postat de Gigel
    Duminică, 19 Mai 2024 15:15
    5.13.171.***
    Deci o gramada de bani cheltuiti pentru unu care a confundat sticla de bere si una care nu era bagata in seama .
    7
    7

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro