Un pistol de calibru 22 LR și un încărcător cu patru cartușe au ieșit la iveală printre deșeurile aruncate într-un tomberon din spatele unei farmacii din Galați.
Cel care a făcut descoperirea a fost un bărbat de 57 de ani care a sunat a Secția 3 Poliție în cursul dimineții de miercuri, 7 august, susținând că a găsit la ghena de gunoi amplasată în spatele unei farmacii de pe strada Brăilei, arma și muniția pe care le-a luat acasă. Polițiștii au ajuns de urgență la apelant și au găsit pistolul, o armă letală, semi-automată.
”Polițiștii s-au deplasat la domiciliul bărbatului, ocazie cu care au constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul că acesta deținea, în apartamentul în care locuiește, un pistol de calibru 22LR și un încărcător cu patru cartușe. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, cercetările fiind preluate de către polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase”, au precizat reprezentanții IPJ Galați.
Ancheta va trebui să elucideze circumstanțele în care arma a ajuns la gunoi, cine a lăsat-o acolo și cu ce scop.