Cuza Vodă este una dintre localitățile grav afectate de inundațiile de la sfârșitul săptămânii trecute. Peste 500 de familii au rămas fără agoniseala de o viață, fiind nevoite să se aciueze la rude sau la vecinii mai norocoși
Directoarea școlii din comună, profesoara Florentina Armencea, spune că 57 de copii, elevi ai școlii pe care o conduce, au fost și ei victime ale puhoaielor de apă. "Din fericire, clădirea școlii noastre nu a fost afectată decât în exterior. Apa a ajuns până la scări, dar nu a pătruns în interior și nu a stricat nimic. Astfel, de miercuri, am avut posibilitatea să facem cursuri online, copiii și cadrele didactice conectându-se pe telefoane mobile sau pe tablete. De luni, vom veni fizic la școală. Din păcate, 53 de elevi au fost serios afectați de viituri, iar alți patru copii au casele distruse în totalitate. Este nevoie de sprijinul nostru, al tuturor, pentru ca micuții să își poată relua viața. Au nevoie de rechizite, materiale de curațenie, haine, de fapt orice produs este bine venit", ne-a spus Florentina Armencea.
Aceasta susține că va face tot ce îi este în putință pentru ca activitatea didactică din școală să fie reluată în condiții optime, iar copiii să fie permanent sprijiniți și ajutați să treacă peste nenorocirea abătută asupra lor.
În școala de la Cudalbi, activitatea didactică nu fusese reluată joi la prânz. Aici, 60 de elevi au căzut victime apelor care le-au dărâmat casele şi le-a afectat și clădirea școlii. Aceștia vor rămâne acasă și în ultima zi a acestei săptămâni, urmând ca în cursul săptămânii viitoare, în funcție de cum vor decurge lucrurile, să se ia o decizie în ceea ce privește reluarea cursurilor.