De doi ani de zile, Casa Artelor a devenit un reper al culturii gălățene, și nu numai.
Sâmbătă seară, Casa Artelor a sărbătorit împlinirea celor doi ani de activitate artistică prin vernisajul expoziției de pictură și grafică a absolvenților Facultății de Arte, secția arte plastice - EXPO Alumni. Evenimentul a fost completat de prezența artiștilor de la Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard" - Galați, maestrul Nicolae Mantu și Daniel Bordeiu, care i-au încântat pe cei prezenţi cu momente muzicale de excepție, la flaut și pian. A fost acolo şi regizorul italian Paolo Bosisio, un colaborator fidel al liricului gălățean, care pregătește, alături de echipa Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard", o premieră mondială de excepție, despre care "Viaţa liberă" a discutat în recenta emisiune SPOT ON - Galaţiul sub reflector, cu directorul instituţiei, Teodor Niţă, prezent de asemenea la vernisaj.
Cornel Corcăcel, Liviu Adrian Sandu şi Teodor Niţă
Echipa de la Casa Artelor îi felicită pe tinerii expozanți pentru toată munca depusă şi le mulțumeşte organizatorilor, conf. univ. dr. Liviu-Adrian Sandu, lect. univ. dr. Constantin-Adrian Corcăcel şi asist. univ. drd. Diana Păunescu, pentru această inițiativă, precum şi tuturor gălăţenilor, artişti şi public, pentru că, timp de doi ani de zile, i-au fost alături.
Expoziția va rămâne deschisă până pe 5 noiembrie 2024, am aflat de la muzeografa Erika Guadagnin.