Nu ştim ce se întâmplă cu personalul Ecosal, dar, de trei zile, saci de gunoi plini, care par a fi fost scoşi din coşurile stradale, sunt abandonaţi la intersecţia străzilor Argeşului şi Oltului, în Micro 17
"Sunt de vreo trei zile acolo, se mai aduna gunoi, dar nici chiar aşa", se plânge o trecătoare, care locuieşte în zonă. De obicei, angajaţii Ecosal vin şi schimbă sacii de plastic, cei plini rămânând pe loc doar câteva ore sau cel mult până a doua zi, când maşina trece şi îi colectează.
Ce s-a petrecut, nu ştim, dar este clar că gunoiul s-a acumulat, peste sacii iniţiali români vrednici mai adăugând ce s-a găsit prin casă, pe principiul "Dacă tot e un rahat în drum, măcar să-l facem cu moţ!". Între timp, câinii şi pisicile din cartier şi-au făcut şi ei treaba, spărgând sacii de plastic în căutare de resturi comestibile. Iar rezultatul se vede clar în fotografii.