Ceremonii la Galaţi de Ziua Unirii Principatelor

Ceremonii la Galaţi de Ziua Unirii Principatelor
arhivă
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, Garnizoana Galați și Instituția Prefectului Județul Galați organizează, vineri, 24 ianuarie, o serie de ceremonii dedicate acestui moment esenţial în definirea României moderne, primul pas spre desăvârșirea unității naționale.

Manifestările vor începe la Biserica "Vovidenia", unde între orele 12,30 şi 13,00, se va săvârşi un Te Deum pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza și mama sa. Ceremoniile se vor muta apoi la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de la Grădina Publică, unde manifestările se vor desfăşura după următorul program: 

- 13,30 - întâmpinarea oficialităților, salutul Drapelului de luptă și intonarea Imnului de Stat al României;

- 13,35 - evocarea însemnătății Zilei Unirii Principatelor;

- 13,40 - depunerea de buchete de flori la statuia domnitorul Alexandru Ioan Cuza;

- 13,55 - scurt moment susținut de Fanfara Centrului Cultural "Dunărea de Jos";

- 14,10 - Hora Unirii.

În intervalul orar în care se vor derula manifestările de la statuia lui Cuza, 13,30 - 14,30, traficul rutier va fi restricționat pe strada Domnească (tronsonul dintre strada Vasile Alecsandri și strada Cezar) și pe strada Dimitrie Bolintineanu (tronsonul dintre strada Domnească și strada Științei). De asemenea, vor surveni modificări în programul de transport public, fiind afectate troleibuzele care asigură traseul 102 şi autobuzele de pe traseele 105 şi 26.

Citit 4495 ori Ultima modificare Joi, 23 Ianuarie 2025 15:08

3 comentarii

  • postat de Iorga
    Vineri, 24 Ianuarie 2025 10:35
    5.13.162.***
    Ce autorități să întîmpinăm????? Ce au făcut ei pentru binele nostru ???ne pun biruri peste biruri î și bate joc de noi prin spitale etc.Poate sa i întîmpinăm cu borduri și bolovani că atît știu să fa
    3
    11
  • postat de alex
    Vineri, 24 Ianuarie 2025 08:46
    90.84.226.***
    Cem mai probabil sarbatoreste in Egipt, evident ca fara pufoaica portocalie.
    3
    5
  • postat de Camelia
    Joi, 23 Ianuarie 2025 21:16
    86.124.200.***
    La Galati participa si Klaus Iohannis ? Pentru ca la Sibiu si Bucuresti nu s-a anuntat nimic. Sau poate participa la Iasi ?
    10
    11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.