Numele Galaţiului s-a auzit de cel puţin două ori, duminică seara, la prima ediţie a noului „X Factor” de la Antena 1. Prima dată, datorită trupei „Guantanamo”, din care face parte gălăţeanul Orlando Blaga, iar a doua oară protagonistul a fost gălăţeanul Răzvan Pripoaie, venit tocmai de la Londra la „X Factor”.
Galaţiul va face spectacol la „X Factor”, anunţam încă de acum o săptămână în ziarul „Viaţa liberă”. Şi nu ne-am înşelat. Galaţiul a fost prezent pe scenă încă de la prima ediţie a noului sezon, jurizat de Marius Moga, Puya, Ştefan Bănică şi Delia.
„Guantanamo” rock
„A fost un show îndrăzneţ, fraţilor! Dacă asta v-ați propus, să ieșiți din tipare, ați ieşit!”, a fost părerea lui Marius Moga, membru al juriului X Factor, după dezlănţuirea trupei „Guantanamo”, în prima seară a noului sezon „X Factor”. Trupa, din care face parte şi gălăţeanul Orlando Blaga, a venit cu o interpretare rock a piesei „Oficial îmi merge bine”, compusă chiar de Marius Moga şi făcută celebră de trupa „Simplu”. O „îndrăzneală” care a început cu urcarea solistului pe masa juriului şi a culminat cu spargerea unui instrument muzical pe scenă. E drept, interpretarea a avut mici scăpări, după cum a remarcat Marius Moga, dar a compensat cu show-ul.
„A fost mişto că a fost energie! Dar nu cred în chestiile demonstrative”, le-a spus Ştefan Bănică. În opinia acestuia, un concurent trebuie să-şi câştige dreptul de a se urca pe masa juriului.
„Mie mi se pare că a fost cel mai bun performance din «X Factor». E un moment pe care eu o să-l ţin minte. E poate exagerat, dar acesta este efectul e care vreau să-l simt. Mie mi-a plăcut foarte tare ce aţi făcut”, s-a bucurat Delia.
Dacă Puya a dat un „Da” trupei „Guantanamo”, celelalte trei au venit pe bandă. Iar trupa s-a calificat în etapa următoare.
„Veta” lui Răzvan Pripoaie
Numele Galaţiului s-a auzit din nou pe scena „X Factor” datorită lui Răzvan Pripoaie. Despre el aflaţi din ziarul „Viaţa liberă”, în februarie 2020, când era elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” că fusese admis la Cambridge după o selecţie la sânge. Urma să studieze Computer Science la unul dintre cele mai prestigioase colegii ale Universităţii Cambridge, King's College. Muzica a fost mereu o pasiune pentru el, la acel moment cântând la EStrada Studio.
În prezent, Răzvan este absolvent de informatică la Cambridge, locuieşte la Londra, unde este parte a unui start-up IT. A promis o seară memorabilă la X Factor, şi asta cu siguranţă a reuşit.
A ales să cânte piesa lui Ştefan Bănică, „Veta”. Iar compozitorul a considerat că interpretarea gălăţeanului a fost neconvingătoare, demnă de o petrecere, nu de „X Factor”.
„Veta, ai greşit chiuveta. Pare o piesă cântată la o petrecere de karaoke, nicidecum un act artistic care să mă dea pe spate”, l-a taxat şi Puya.
„Nu există fail (eşec n.r.), există lucruri și experiențe din care înveți. Ştefan a scris piesa, da, pare ușurică la prima vedere, dar contează și scârba cu care o cântă el. Și tu ai cântat-o vesel, total. Ai intrat cu super energie. Oamenii te-au plăcut. Eu îţi da un «Da», ca să nu pleci cu mâna goală înapoi, la Londra, și să ții minte că e bine să încerci lucruri noi”, a spus Marius Moga.
Cu un singur „Da”, gălăţeanul nu s-a calificat, din păcate, în etapa următoare.