21 februarie a fost ultima zi de curs pentru elevii din mai multe județe ale țării, care intră, pentru câteva zile, în vacanța de ski. Așadar, în perioada 22 februarie 2025 (sâmbătă) - 2 martie 2025 (duminică) elevii și profesorii din județele Arad, Satu Mare, Maramureș, Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Harghita, Mureș, Covasna, Brașov, Sibiu, Alba, Dolj, Galați, Tulcea și Constanța se bucură și ei de câteva zile de vacanță, fiind ultimii din țară care vor avea parte de relaxare pe pârtii. În celelalte județe s-a reluat activitatea în școli, după ce bateriile elevilor și profesorilor au fost reîncărcate, aceștia fiind în vacanță în prima parte a lunii februarie. Această vacanță marchează finalul modului III al anului școlar 2024-2025, elevii revenind în bănci pentru penultimul modul, al IV-lea. Menționăm faptul că acesta va fi unul cu activitate didactică intensă pentru elevi, profesori, dar și părinți, fiind perioada în care se desfășoară majoritatea olimpiadelor și concursurilor finale.
Elevii din Galați, câteva zile fără școală Scris de Raluca Ichim

Etichetat cu
