Poliția din Galați a pus în executare un mandat de percheziție domiciliară emis de Poliția austriacă, pe masa căreia se află un dosar de furt care vizează dispariția mai multor bunuri, la finele anului trecut.
Descinderile au avut loc vineri, 21 februarie, în două locații deținute de un bărbat în vârstă de 43 de ani din Fârțănești, pe care ordinul european de anchetă emis de austrieci îl indicau ca cel puțin deținător al bunurilor semnalate ca furate. Verificările făcute de polițiștii din Tg. Bujor, care au ajuns la ușa suspectului alături de cei de la Secția 5 Rurală Rădești au scos la iveală mai multe scule, în valoare de câteva zeci de mii de euro.
”Cu ocazia activităților, polițiștii au descoperit mai multe scule folosite în construcții, care ar fi fost sustrase, în perioada octombrie - noiembrie 2024, de pe raza orașului Innsbruck, din Austria.
Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 35.000 de euro. Bunurile descoperite au fost ridicate și indisponibilizate, urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, în vederea continuării cercetărilor într-o cauză penală ce vizează infracțiune de furt”, au transmis reprezentanții IPJ Galați în cursul zilei de sâmbătă, 22 februarie.
Anchetatorii vor stabili dacă gălățeanul ale cărui case au fost percheziționate este autor sau complice la furturile aflate în cercetare ori este doar tăinuitor sau cumpărător de bună credință, care le-a achiziționat fără să le cunoască proveniența.