Recunosc cinstit, chiar mi s-a părut prea curat, inclusiv pentru un tramvai nou! În plus, circula şi pe Traseul 39, unde m-am cam obişnuit cu mijloacele de transport vechi. Traseul 7 fiind, de regulă „privilegiat” la capitolul tramvaie noi.
Primul aspect care mi-a atras atenţia sâmbătă, 22 februarie 2025, a fost faptul că n-am simţit damful închis pe care îl oferă îndeobşte mijloacele de transport în comun! Şi nu e neapărat vina companiei Transurb, dacă înţelegeţi aluzia… Iar validatorul a mers din prima, fără mofturi!
Pe urmă, am remarcat că tapiţeria scaunelor nu avea nici urme de jeg, nici pete de toate neamurile, nici dâre de cine mai ştie ce. Nu era nici rărită, nici măcar semne de uzură nu existau! Şi brusc, am înţeles de ce.
Pentru că tramvaiul chiar era nou-nouţ, din noul lot de zece pe care a început să ni-l livreze Astra Vagoane Călători SA. Despre care tocmai scrisesem că aleşii locali vor aproba documentele necesare intrării lor pe trasee.
Sigur, o să pară, pentru unii, prea mult entuziasm pentru o călătorie cu un tramvai nou. Aşa este. Doar că e mai degrabă semnal de alarmă decât entuziasm.
Cum ar fi dacă şi peste o lună sau peste trei, tramvaiul ar părea la fel de nou şi de nefolosit, şi asta fără să rămână consemnat în depou…