Taximetriștii din Galați s-au aflat joi, 27 februarie, în cea de-a treia zi de proteste organizate în Galați, cu scopul de a contesta modificările aduse prin Ordonanța de Urgență nr. 49/2019. Participanții au cerut modificarea prevederilor legale privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto.
În acest context, amintim că, pe 21 februarie a.c., reprezentanții taximetriștilor din întreaga țară au avut o întâlnire cu membri ai Guvernului. Cu acest prilej, taximetriștii au reamintit de nemulțumirile pe care le au cu privire la o serie de probleme precum creșterile inacceptabile de prețuri la polițele RCA, dar și de barierele fiscale sau administrative cu care taximetriștii din unele orașe se confruntă. Desigur, nu în ultimul rând, taximetriștii acuză prestatorii de activități de transport alternativ de concurență neloială, nefiindu-le impuse aceleași condiții ca pentru taximetria clasică.
La fel ca în precedentele zile de protest, zeci de taxiuri s-au deplasat în coloană pe străzile din Galați, pentru a atrage atenția comunității asupra problemelor cu care se confruntă. Taximetriștii au anunțat că vor continua protestul și în cursul zilei de vineri.