Două autoturisme s-au ciocnit frontal pe bulevardul Cloșca, în urmă cu puțin timp, două persoane suferind leziuni grave. Mașinile au suferit avarii serioase, bucăți din ambele autoturisme fiind împrăștiate pe tot carosabilul. La fața locului intervin mai multe echipaje de pompieri, ambulanță și poliție. Se încearcă stabilizarea rănilor în vederea transportării lor la spital.
”Forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Galați intervin pentru acordarea primului ajutor calificat. La fața locului se află o autospecială de intervenție, un echipaj SMURD și un echipaj SAJ cu medic”, au anunțat reprezentanții ISU Galați în urmă cu puțin timp.
După ce echipajele medicale vor finaliza intervenția la fața locului, rămâne ca polițiștii să stabilească circumstanțele în care s-a produs impactul.