Creștinii ortodocși au intrat, din această săptămână, în Postul Mare, perioadă de primenire sufletească și trupească înainte de marea sărbătoare a Învierii Domnului. Postul va ține până pe 20 aprilie, atunci când creștinii vor primi Lumina și binecuvântarea sărbătorilor pascale.
Premergător începutului Postului Mare, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză), Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Apostol Andrei“ din municipiul Galați, împreună cu soborul de preoți și diaconi ai acestui sfânt locaș, în prezenta unui număr mare de credincioși din municipiu și nu numai.
”În cuvântul de învățătură, Părintele Arhiepiscop a tâlcuit înţelesurile adânci ale pericopei evanghelice de la Sfântul Matei, în care Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că iertarea semenilor noştri este cel mai bun început al perioadei de post, arătând că duminica aceasta mai este numită şi ”Duminica iertării”. Vorbind despre perioada în care ne pregătim prin rugăciune, post şi pocăinţă pentru Slăvitul Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ierarhul a precizat că ”starea de postire de răutăţile personale se uşurează prin bunătatea iubirii milostive faţă de aproapele nostru”.
De asemenea, la finalul Sfintei Liturghii, arhipăstorul a adresat câteva îndemnuri credincioșilor pentru parcurgerea aşa cum se cuvine a perioadei care urmează, invitându-i să participe la slujba Pavecerniţei Mare, care se va săvârşi în prima săptămână a postului la Catedrala arhiepiscopală, de luni până joi, începând cu ora 18.00”, precizează Arhiepiscopia Dunării de Jos. În cadrul acestor slujbe se va intona Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, un imn liturgic de o aleasă frumusețe, ce îndeamnă credincioșii la smerenie și pregătire sufletească pentru marea sărbătoare a Învierii.
Arhiepiscopia Dunării de jos mai amintește că, programul liturgic al Catedralei arhiepiscopale în săptămâna întâi din Postul Mare va cuprinde, de luni până vineri, de la ora 7.00 Utrenia, Ceasurile și Vecernia, De asemenea, de luni până joi, de la ora 18.00, se va ține Pavecerniţa Mare în cadrul căreia se citeşte Canonul Sfântului Andrei Criteanul, iar vineri, de la ora 15.00, va avea loc Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite.