UPDATE ora 14.45 - ”În urma prezentării bărbatului de 46 de ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, în cursul zilei de 25 aprilie a.c., s-a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, a anunțat în urmă cu puțin timp cms. Felicia Tudoran, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, referitor la măsura dispusă în cazul șoferului care a provocat un accident rutier aflându-se într-o stare de ebrietate vecină cu coma alcoolocă. Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați a apeciat că șoferul nu prezintă pericol social, în condițiile în care s-a urcat la volan având o alcoolemie de 1,54 în aer și de aproape 4 la mie, în sânge, potrivit unor surse din cadrul anchetei.
Un șofer din Galați a fost reținut după ce, beat fiind, a provocat un accident rutier în cursul serii de joi, 24 aprilie.
Impactul dintre mașina condusă de bărbatul în vârstă de 46 de ani și o altă mașină, la volanul căreia se afla o tânără de 25 de ani, a avut loc pe strada Brăilei, din cauză că primul nu ar fi păstrat distanța regulamentară. Neatent sau cu reflexele alterate, șoferul nu a mai apucat să frâneze la timp pentru a evita coliziunea cu autoturismul condus de tânără și l-a lovit.
În urma impactului, șoferița a fost rănită și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Polițiștii sosiți la fața locului aveau să afle și unul dintre motivele pentru care atenția conducătorului auto a fost mult diminuată. Testarea cu etilotestul a arătat că acesta avea o alcoolemie de 1,54 la mie în aerul expirat, o valoare extrem de mare, ce urmează să fie certificată de analizele probelor biologice, care i-au fost prelevate la spital.
Potrivit IPJ Galați, șoferul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând să fie dus în fața unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judectoria Galați, cu propunerea unei măsuri preventive, sub acuzațiile de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.