Valeriu Tabără, președintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice și fost ministru al Agriculturii, a murit la vârsta de 76 de ani. Profesorul universitar era internat la Timișoara din cauza unor probleme cardiace.
Inginer agronom de profesie, Valeriu Tabără a fost deputat în mandatele 1992-1996 şi 1996-2000 (din partea PUNR), dar şi în 2004-2008 (din partea PDL), ocupând şi funcţia de ministru al Agriculturii, dar şi pe cea de președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Sisești".
În septembrie 2012, a fost supus unei intervenţii chirurgicale de tip by-pass la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara.
În același an și-a anunțat retragerea din politică. „Voi rămâne, probabil, în viaţa publică, dar cred că pe partea ştiinţifică. E normal să ai un regret, când ştii că de fapt ţi-ai făcut datoria. Cred că nimeni nu îmi poate reproşa ceva. Restul sunt bătălii electorale, dar la adresa mea nimeni nu poate să îmi reproşeze ceva”, declara Valeriu Tabără, la vremea respectivă.