O nouă restricţie de trafic în municipiul Galaţi

O nouă restricţie de trafic în municipiul Galaţi
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În perioada 19 - 22 mai 2025 (luni-joi), va fi închis traficul rutier pe strada Movilei, pe tronsonul cuprins între bulevardul George Coșbuc și strada Anul Revoluției 1848, anunţă Primăria municipiului Galaţi.

Restricţia este necesară pentru buna desfășurare a lucrărilor de „Modernizare bulevardul George Coșbuc, Etapa I, Lucrări rețele edilitare apă-canal”.

Iată care sunt rutele ocolitoare recomandate:

- bulevardul George Coșbuc - strada Basarabiei - strada Poșta Veche – strada Movilei;

- bulevardul George Coșbuc - strada Tecuci – strada Morilor - strada Movilei;

- strada Movilei – strada Anul Revoluției 1848 – strada Tecuci;

- strada Movilei – strada Anul Revoluției 1848 – strada Basarabiei.

„Pentru desfășurarea fluentă a traficului rutier, recomandăm ferm folosirea rutelor ocolitoare și atragem atenția asupra faptului că, atât conducătorii auto, cât și pietonii au obligația de a respecta semnalizarea rutieră instituită pe durata executării lucrărilor, mutarea/deteriorarea mijloacelor de delimitare a zonelor de lucru (garduri, balize etc), a dispozitivelor de semnalizare rutieră în general fiind pedepsită conform prevederilor legislației în vigoare. Precizăm că semnalizarea rutieră poate suferi modificări, în funcție de natura lucrărilor”, precizează Primăria.

Citit 4532 ori Ultima modificare Joi, 15 Mai 2025 16:23

1 comentariu

  • postat de Un galatean
    Vineri, 16 Mai 2025 04:37
    5.13.176.***
    Off!
    In Galați apar restricții peste tot!
    Mai greu cu refacerea drumurilor! Că așa rămân, cu morcovii in drum și gropile neasfaltate!
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.